top of page

Programul de Master de Biochimie și Biologie Moleculară

 

  • funcționează în cadrul Facultății de Biologie, Universitatea din București (UB) și este coordonat de Departamentul de Biochimie și Biologie Moleculară (DBBM) implicând, prioritar, cadre didactice din acest departament și din Departamentul de Genetică.

 

  • a primit autorizația de funcționare începând cu anul universitar 1994 -1995. În anul 2008 a fost acreditat ARACIS pentru prima dată, iar în 2013 a fost reacreditat.

 

  • este agreat şi recunoscut de OBBCSSR şi astfel le permite absolventilor încadrarea în laboratoare cu profil medical.

 

 

 

 

 

Coordonatori program:

Prof. Dr. Marieta Costache,

Prof Dr. Anca Dinischiotu.

             Masterul de Biochimie și Biologie Moleculară îşi propune să asigure excelență atât în educație, cât și în cercetarea științifică, cu scopul de a conferi viitorilor absolvenți competențe și abilități profesionale adecvate, facilitându-le o bună inserție pe piața muncii din România și în Uniunea Europeană, într-un domeniu deosebit de dinamic și actual. 

 

OBIECTIVE:

 

Prin problematica abordată în cadrul Planului de învățământ, se urmărește atingerea următoarelor obiective generale:

 

  • Asigurarea unui cadru optim de studiu și de aprofundare a noțiunilor de biochimie și de biologie moleculară acumulate de studenți în ciclul I de studiu;

  • Aprofundarea cunoștințelor acumulate și dezvoltarea opticii interdisciplinare integratoare în vederea pregătirii de specialiști competenți, pentru soluționarea problemelor din sfera biochimiei și biologiei moleculare aplicate;

  • Dobândirea cunoștințelor și abilităților necesare înțelegerii principiilor și utilizării metodelor și tehnicilor moderne în laboratoarele de biochimie și biologie moleculară;

  • Dobândirea deprinderilor necesare pentru culegerea, analiza și interpretarea de date din diverse surse alternative, respectiv din contexte profesionale reale și din literatura în domeniu, pentru formularea de argumente, decizii și demersuri concrete;

  • Dezvoltarea capacității de cercetare științifică la studenții masteranzi;

  • Dezvoltarea abilităților cognitive pentru modelarea experimentală, prelucrarea și interpretarea datelor;

  • Adaptarea continuă a acestei forme de învățământ la necesitățile reale ale societății prin adoptarea unui plan de învățământ flexibil, în concordanță cu cerințele moderne de pregătire profesională continuă.

 

Toate aceste obiective generale sunt completate de obiectivele specifice menționate în fișele disciplinelor ce vor fi studiate.

 

COMPETENŢELE ABSOLVENŢILOR:

 

  • capacitatea de a aplica metodele și tehnicile moderne de investigare specifice biochimiei și biologiei moleculare;

  • cunoașterea principiilor și normelor de organizare și funcționare a laboratoarelor de specialitate;

  • evaluare, analiza si elaborare de studii, rapoarte profesionale și articole științifice;

  • conducerea grupurilor de lucru, comunicarea în contexte diverse și luarea de decizii pertinente;

  • capacitate de integrare în echipe de cercetare;

  • organizarea și realizarea protocoalelor necesare susținerii unei activități de cercetare.

 

                  La finalizarea studiilor Masterului de Biochimie și Biologie Moleculară absolventii se pot orienta catre:

  • continuarea studiilor prin doctorat şi post-doctorat;

  • o carieră în cercetare;

  • specialişti în laboratoare de stat şi private cu profil bio-medical (laboratoare clinice, laboratoare de diagnostic genetic si molecular, laboratoare criminalistice, laboratoare ale clinicilor de inseminare artificială şi celule stem, laboratoare din industria agro-alimentara);

  • laboratoare de ecologie şi mediu, epurarea apelor, laboratore de biotehnologie;

  • companii private care comercializează aparatură de laborator, reactivi şi kit-uri.

 

CUI SE ADRESEAZĂ ACEST PROGRAM DE MASTER?

Programul de master este deschis absolvenților de biochimie, biochimie tehnologică, biologie, biotehnologie, ecologie, chimie, medicină umană și veterinară, farmacie, controlul și expertiza produselor alimentare, etc.

INFORMAŢII GENERALE:

 

Forma de învățământ: zi

Număr de locuri 2013: 20 locuri de la buget si 30 locuri cu taxa

Durata: Masteratul se întinde pe durata a patru semestre, din care trei semestre cu activități didactice și un semestru pentru elaborarea lucrării de disertație

Admitere 2014: Se organizează în luna septembrie şi constă în două probe:

  • Examen scris – 2 ore

  • Interviu privind o posibilă tematică de cercetare

 

SCRISOARE CĂTRE CANDIDAŢI:

 

Tematica - examen scris

 

  • Organizarea materialului genetic:

    • structura primară, secundară a ADN și ARN, PCR, secvențierea ADN: caracteristicile de compoziţie ale structurii primare a ADN și ARN;

    • mărimea polimerilor nucleici;

    • structura secundară şi terţiară a ADN si ARN: consecinţele scheletului oză-fosfodiester;

    • posibilităţile de rotaţie;

    • natura polianionică a acizilor nucleici;

    • legăturile de hidrogen;

    • împerecherea specifică a bazelor;

    • ierarhia plierii ADN;

    • structura spaţială a ADN: dublul helix - Modelul Watson şi Crick, răsucirea în dublă elice, caracteristicile geometrice ale structurii 2-D de tip B, conformaţiile ADN, topoizomeri şi topoizomeraze;

    • super-helixurile 3-D ale ADN;

    • consecinţele structurale și funcționale ale supra-răsucirii terţiare;

    • proprietăţile fizico-chimice ale ADN si ARN.

  • Niveluri de organizare structurală a proteinelor, proteine globulare și fibroase.

  • Principiul reacției PCR și al secvențierii acizilor nucleici.

 

Bibliografie:

  • Dinischiotu A., Costache M. 2004. Biochimie generală. 2004. Vol. I. Proteine, Glucide, Lipide, Editura Ad Docenti.

  • Costache M., Dinischiotu A. 2004. Biochimie generală. Vol. II. Acizi nucleici: structura şi organizare. Editura Ad Docenti.

  • Georgescu S.E., Costache M. 2010. Lucrări practice - Biochimia acizilor nucleici și biologie moleculară, Editura Universității din București.

 

  • Wix Facebook page
  • Wix Twitter page
  • Wix Google+ page
bottom of page